Acest eveniment s-a incheiat!

05 mai 2022 10:00

Salus 360+5 Sibiu

Videoconferinta regionala este organizata cu sprijinul Colegiului Medicilor local, avand ca tema principala “Managementul pacientului cu boli cronice - în timpul si dupa pandemia COVID-19”.

Salus 360+5

Descriere

Anul 2022 se preconizeaza a fi unul ce aduce cu sine sfarsitul pandemiei, dar si o situatie critica a sistemului sanitar romanesc, cu personal medical epuizat, dezamagit de opinia publica in ciuda eforturilor colosale depuse, cu pacienti cu sechele fizice si psihice ce necesita ingrijire pe termen lung, personalizata si multidisciplinara, adaptata noii realitati pe care o traim. Exista oare luminita de la capatul tunelului? Campania de vaccinare este o solutie, iar implicarea medicilor este esentiala, atat in combaterea pandemiei, cat si in managementul pacientilor cronici si nu numai, care in contextul pandemic din ultimii doi ani au avut de suferit. In aceste conditii speciale, videoconferinta Salus 360+5 aduce in atentia medicilor ultimele noutati si abordari multidisciplinare ale pacientilor cronici post covid, dar si tematici legate de preventive si importanta vaccinarii la nivel global.

Astfel, subiectele propuse in cadrul conferintelor Salus 2022 vor fi dezbatute de personalitati de renume din domeniul medical, coordonate de catre Prof. Dr. Victoria ARAMA, medic primar Boli Infecitoase, I.N.B.I. „ Matei Bals" Bucuresti si Prof. Dr. Sorin ARAMA, medic primar medicina interna, Disciplina de Fiziopatologie si Imunologie, UMF “Carol Davila” Bucuresti.


Evenimentul este in curs de creditare EMC de catre Colegiul Medicilor din Romania si nu are taxa de participare.

Salus 360+5

Vezi brosura eveniment

Click pe butonul de mai jos pentru a vedea brosura cu detaliile acestui eveniment.

Vezi brosura

Speakeri

Agenda eveniment

  • Deschidere conferinta

  • Monitorizarea pacientului cu sindroame coronariene cronice

    Loredana Piloff Sef Lucr. Dr. Loredana Piloff

  • Rolul medicului de familie in preventia bolilor infectioase prevenibile prin vaccinare

    Ioan Muresan Dr. Ioan Muresan

  • Cum putem sustine eficient sistemul imunitar pentru a face fata provocarilor actuale?

    Loredana Piloff Sef Lucr. Dr. Loredana Piloff

  • Sesiune Q/A

  • PAUZA

  • Probiotice dupa colonoscopie? Dovezi stiintifice despre restabilirea unei microbiote sanatoase

    Sorin Arama Prof. Dr. Sorin Arama

  • Rolul Rifaximinei-α in managementul sindromului de intestin iritabil cu diaree

    Adrian Boicean Conf. Dr. Adrian Boicean

  • Actualitati in diagnosticul si tratamentul infectiei cu Helicobacter pylori

    Sorin Arama Prof. Dr. Sorin Arama

  • Optimizarea terapiei in Sindromul de Colon Iritabil cu Drotaverina

    Daniel Popa Dr. Daniel Popa

  • Profilul pacientului care are nevoie de protectie hepatica in perioada actuala

    Daciana Dascalu Dr. Daciana Dascalu

  • Sesiune Q/A

  • PAUZA

  • Pacientul hipertensiv polimedicat, un pacient (mai) greu de tratat?

    Claudiu Stoicescu Asist. Univ. Dr. Claudiu Stoicescu

  • Optimizarea tratamentului pacientiilor cu boala cardiaca ischemica

    Oana Stoia Asist. Univ. Dr. Oana Stoia

  • Tulburarile hemostazei la pacientii cu infectie cu SARS-CoV-2

    Sorin Arama Prof. Dr. Sorin Arama

  • Sunt pacientii hipertensivi, cu hiperstimulare simpatica, diferiti?

    Madalina Loredana Urluescu Dr. Madalina Loredana Urluescu

  • Sesiune Q/A

  • PAUZA

  • Dispozitive inovatoare in administrarea terapiei pe cale inhalatorie la pacientii cu Astm bronsic si BPOC

    Ovidiu Lucuta Dr. Ovidiu Lucuta

  • Abordarea terapeutica a bolilor alergice la copii

    Sandra Munthiu Dr. Sandra Munthiu

  • Legatura dintre afectarea cailor aeriene mici si astmul bronsic

    Corina Porr Sef Lucr. Dr. Corina Porr

  • Cum putem ajuta pacientii cu vertij sa isi recupereze calitatea vietii rapid si sigur?

    Catalin Cosmin Mutu Sef Lucr. Dr. Catalin Cosmin Mutu

  • Actualitati in terapia si profilaxia infectiei cu SARS-CoV-2 – varianta Omicron

    Victoria Arama Prof. Dr. Victoria Arama

  • Sesiune Q/A

  • Concluzii/incheiere conferinta

Parteneri